...exista momente in viatza cand iti doresti k anumite lucruri sa nu isi fi urmat cursul lor firesc si sa nici nu fi existat...ne e frica de schimbari majore dar intr`un final ne dam seama ca au fost absolut necesare...nu putem taia din radacina niste lucruri care obisnuiau sa fie dulci....dar eu pot sa ma uit dincolo de niste ochi verzi...
....nu mi s`a intamplat de multe ori in viatza ca o simpla privire sa imi tulbure atat de mult logica...intr`un cuvant : e minunat :) ...e minunat sa vezi ca lacrimile s`au transformat intr`un zambet larg care refuleaza atatea sentimente...e minunat sa te simti iar copil si sa simti inocentza unui prim sarut de sub cearceaf :) ....si da e minunat sa fii fericit :) te ador pisoi :D
sâmbătă, 13 iunie 2009
luni, 13 octombrie 2008
May it be...
...dupa o lunga tacere si o perioada de timp in care praful s`a asternut p tot.... pt k a inceput o noua "era" in istoria proprie, o decizie a trebuit sa fie luata..o decizie importanta care avea sa schimbe statusul actual al existetzei pesimiste...nu este vorba despre un om de geniu, ci despre un om normal, cu sentimente si trairi normale...un om obisnuit ce incearca sa`si cladeasca un drum in viata, dar mai ales incearca sa inlature toate ramurile rupte, toate frunzele veshtejite si toate ierburile otravitoare...EA nu trebuie judecata , dar nici inteleasa... pt ca EA vrea numai sa fie fericita...alaturi de...EL ! May it be !
marți, 18 decembrie 2007
...acum suntem noi...atunci nu mai sunt ei...hide and seek?!
...aici...asimetric si...profund...atatea idei...se pierd in zare...limbaj incifrat...o insiruire ilogica de ganduri...dar in lumea din spatele oglinzii...un univers propriu rational...constient, simetric si...profund...acolo...
...ia'ma de mana si hai sa ne jucam...de-a v-ati ascunselea...co-echipierii tai de joaca apareau la un moment dat...si radeai chiar daca pierdeai...acum ai crescut si totul tinde sa capete alta forma...
...o sublima neasemanare cu viatza...in realitate, in cotidian, exista unele persoane si chiar si unele lukruri kre dispar fara stire si fara motiv spre un loc crezut a fi mai bun...si nu se mai intorc...sau daca se intorc..."sunt scuipatzi" , dar nu chiar ca in joc, ci in adevaratu' sens al cuvantului...
...Blaga spunea ca trebuie sa potentzam misterul...de ce am vrea sa stim la raison de la choix des autres? curiozitatea umana nu are limite...iar in ceea ce suntem implicati direct, vocea din interior urla din strafunduri pentru a putea influentza decizia celor din jur....dar cel mai trist moment e cand te aflii singur in propriul tau interior...
...cu totii am avut impresia macar o data in viata,ca totul, si chiar si prietenii se ascund de noi, si atunci, nimic mai ilogic, ne am ascuns si noi de tot si de ei...
...hide and seek? si cine scapa turma? logic...tu...tu sa faci totul ? urasc intrebarile retorice...si nu pentru simpla lor existenta , ci pentru faptu ca nimeni nu'ti raspunde niciodata la ele...fiind constient de asta, TU vei incerca sa faci totul perfect, dar niciodata nu'ti va reusi...si atunci ce rost are sa incerci ? gandul ca mereu vei ramane un gladiator in propria ta minte ! stai in umbra si apari exact atunci cand trebuie? persoanele care nu se razgandesc niciodata, gandesc de obicei foarte putin !
...fiecare are un ideal si culmea este ca nu ne putem sincroniza niciodata cu acel "mentor spiritual"...pentru ca...acum suntem noi si...atunci nu va putea el...acum putem noi, dar atunci nu vor mai fi Ei !! Give peace a chance !
...ia'ma de mana si hai sa ne jucam...de-a v-ati ascunselea...co-echipierii tai de joaca apareau la un moment dat...si radeai chiar daca pierdeai...acum ai crescut si totul tinde sa capete alta forma...
...o sublima neasemanare cu viatza...in realitate, in cotidian, exista unele persoane si chiar si unele lukruri kre dispar fara stire si fara motiv spre un loc crezut a fi mai bun...si nu se mai intorc...sau daca se intorc..."sunt scuipatzi" , dar nu chiar ca in joc, ci in adevaratu' sens al cuvantului...
...Blaga spunea ca trebuie sa potentzam misterul...de ce am vrea sa stim la raison de la choix des autres? curiozitatea umana nu are limite...iar in ceea ce suntem implicati direct, vocea din interior urla din strafunduri pentru a putea influentza decizia celor din jur....dar cel mai trist moment e cand te aflii singur in propriul tau interior...
...cu totii am avut impresia macar o data in viata,ca totul, si chiar si prietenii se ascund de noi, si atunci, nimic mai ilogic, ne am ascuns si noi de tot si de ei...
...hide and seek? si cine scapa turma? logic...tu...tu sa faci totul ? urasc intrebarile retorice...si nu pentru simpla lor existenta , ci pentru faptu ca nimeni nu'ti raspunde niciodata la ele...fiind constient de asta, TU vei incerca sa faci totul perfect, dar niciodata nu'ti va reusi...si atunci ce rost are sa incerci ? gandul ca mereu vei ramane un gladiator in propria ta minte ! stai in umbra si apari exact atunci cand trebuie? persoanele care nu se razgandesc niciodata, gandesc de obicei foarte putin !
...fiecare are un ideal si culmea este ca nu ne putem sincroniza niciodata cu acel "mentor spiritual"...pentru ca...acum suntem noi si...atunci nu va putea el...acum putem noi, dar atunci nu vor mai fi Ei !! Give peace a chance !
luni, 17 decembrie 2007
Romania de azi
Am citit un articol emotionant p net si nu am putut sa nu'l postez..
Pe stradă s-a făcut târziu de mult. E întuneric, rece şi străin. Oraşul pare adormit şi el, ca într-o poveste veritabilă de Crăciun. Undeva, la marginea oraşului, în gară, doi copii cerşesc binecuvântare. Sunt greu de ignorat, îmbrăcămintea lor înseamnă o pereche de încălţei rupte, pătate cu noroi, nişte pantaloni cu ceva numere mai mari şi o bluză care nu reuşeşte să le ţină de cald. Se uită la tine, mai mult prin tine. Trebuie să ajungă şi ei “acasă” de Crăciun. Acasă, adică în sala mare de aşteptare, sală care le-a fost locuinţă în ultimele luni. Înainte, locuiau la subsolul unui bloc, dar era prea ruşinos pentru proprietari să îi găzduiască. I-au alungat în stradă exact când aveau mai mare nevoie de un loc încălzit pe care să îl poată numi al lor. Un loc unde să îşi poată petrece sărbătorile.
Mama lor vine la ei, îi trage violent de mână şi le spune ceva. Copiii încep să plângă. Furase dintr-un magazin puţină ciocolată, ca să le poată da şi copiiilor ei senzaţia ca a venit Crăciunul. Pe semne, fusesem prea concentrat la cei doi ca să aud sirena infernală a unei maşini de poliţie. Femeia e bagată cu forţa în maşină, copiii îşi varsă în continuare amarul în lacrimi dureroase. Ea zâmbeşte şi le spune că o să fie bine, or să aibă şi ei o masă caldă, un pat… undeva într-un centru pentru copiii străzi. Încep să cred că intenţia ei fusese bine plănuită. Ştia să fure, dar ştia că nu poate să se întoarcă acasă la bărbatul care o bate în fiecare seară. Că nu o să fie niciodată capabilă să le ofere celor doi măcar o mică parte din ceea ce pot primi într-un astfel de centru. Copiii sunt luaţi şi ei cu o altă maşină, duşi la noua lor casă.
Peste toate astea, o “doamnă” de vreo 40 de ani îşi expune public părerea: “Ce bine că i-a luat! Că deja mă enervau ţiganii ăştia. Şi aşa îi vedeam aproape în fiecare zi…”. Cu siguranţă, nu o să îi mai vadă o vreme lungă! Locul lor nu mai e aici, aşa cum, în scurt timp, nu o să fie nici acolo unde sunt duşi acum. Locul lor e lângă mama lor..
Pe stradă s-a făcut târziu de mult. E întuneric, rece şi străin. Oraşul pare adormit şi el, ca într-o poveste veritabilă de Crăciun. Undeva, la marginea oraşului, în gară, doi copii cerşesc binecuvântare. Sunt greu de ignorat, îmbrăcămintea lor înseamnă o pereche de încălţei rupte, pătate cu noroi, nişte pantaloni cu ceva numere mai mari şi o bluză care nu reuşeşte să le ţină de cald. Se uită la tine, mai mult prin tine. Trebuie să ajungă şi ei “acasă” de Crăciun. Acasă, adică în sala mare de aşteptare, sală care le-a fost locuinţă în ultimele luni. Înainte, locuiau la subsolul unui bloc, dar era prea ruşinos pentru proprietari să îi găzduiască. I-au alungat în stradă exact când aveau mai mare nevoie de un loc încălzit pe care să îl poată numi al lor. Un loc unde să îşi poată petrece sărbătorile.
Mama lor vine la ei, îi trage violent de mână şi le spune ceva. Copiii încep să plângă. Furase dintr-un magazin puţină ciocolată, ca să le poată da şi copiiilor ei senzaţia ca a venit Crăciunul. Pe semne, fusesem prea concentrat la cei doi ca să aud sirena infernală a unei maşini de poliţie. Femeia e bagată cu forţa în maşină, copiii îşi varsă în continuare amarul în lacrimi dureroase. Ea zâmbeşte şi le spune că o să fie bine, or să aibă şi ei o masă caldă, un pat… undeva într-un centru pentru copiii străzi. Încep să cred că intenţia ei fusese bine plănuită. Ştia să fure, dar ştia că nu poate să se întoarcă acasă la bărbatul care o bate în fiecare seară. Că nu o să fie niciodată capabilă să le ofere celor doi măcar o mică parte din ceea ce pot primi într-un astfel de centru. Copiii sunt luaţi şi ei cu o altă maşină, duşi la noua lor casă.
Peste toate astea, o “doamnă” de vreo 40 de ani îşi expune public părerea: “Ce bine că i-a luat! Că deja mă enervau ţiganii ăştia. Şi aşa îi vedeam aproape în fiecare zi…”. Cu siguranţă, nu o să îi mai vadă o vreme lungă! Locul lor nu mai e aici, aşa cum, în scurt timp, nu o să fie nici acolo unde sunt duşi acum. Locul lor e lângă mama lor..
Circle of life
In the circle of life
It's the wheel of fortune
It's the leap of faith
It's the band of hope
Till we find our place
On the path unwinding
In the circle of life...
Some of us fall by the wayside
And some of us soar to the stars
And some of us sail through our troubles
And some have to live with the scars...
It's the wheel of fortune
It's the leap of faith
It's the band of hope
Till we find our place
On the path unwinding
In the circle of life...
Some of us fall by the wayside
And some of us soar to the stars
And some of us sail through our troubles
And some have to live with the scars...
De Craciun fii mai bun...spune da...nu spune nu...
Privita de undeva de sus, viata copiilor pare fantastic de vesela...ingerasii facuti in zapada,bulgarii si drumurile batatorite de sanii fac din vremea friguroasa, una mai prietenoasa...totul e simplu cand esti mic, fara griji si fara problema zilei de maine...esti scos de bunici in parc, la derdelush, te intorci acasa ud din cap pana in picioare, degerat si rupt de somn si cam atat...la prima ninsoare te uiti pe geam si mai ai putin si iesi cu totul pe partea cealalta doar sa atingi fulgii de nea care raman un mister pt tine...si desi pe jos este inca numai ud, te zbengui p langa tata sa te scoata cu sania...cand ajungi afara, ramai cu privirea atzintita spre cer si nu ti dai seama de maretia cerului si catre ce lume duce...culmea este ca incerci sa o si atingi cand ridici mainile si nici tu nu stii ce astepti...
Bucuria sarbatorilor este stricata de surprinderea parintilor care joaca rolul de Mos Craciun...nu am putut niciodata intelege rostul acestui lucru...personal m as fi bucurat mai mult sa stiu ca sunt cadouri de la parinti...
Vedem in filme scene romantice, cum se infiripa l'amour intr'un cadru inzapezit si ne dorim acelasi lucru...dar realitatea este altfel: cand esti trantit in zapada si simti cum te uzi, te murdaresti, ti se ia fardul sau ti se strica parul proaspat intins cu placa, parca tot ce iti doresti este sa bati p cineva...
Apoi intrebarile oarecum ontologice....care este scopul "nu trebuie sa fim suparati de sarbatori?"... o traditie prosteasca prin care se reflecta insasi "calitatea" esentiala a conditiei umane : prefacatoria...ne prefacem ca suntem one big happy family, zambim fals si uneori chiar radem din motive stupide...uneori chiar facem cadouri din obligatie si tot din cauza asta trebuie sa stam cu familia "ca asa este normal "...unde este normalitatea in chestia asta?
Mergem la case de copii, vrand sa'i facem fericiti, le ducem dulciuri, dar locul lor nu este acolo, este langa parintii lor...si ne gandim ca suntem norocosi ...macar de Craciun sa stam tous ensemble...si sa fim buni unii cu altii ! Sarbatori fericite !
Bucuria sarbatorilor este stricata de surprinderea parintilor care joaca rolul de Mos Craciun...nu am putut niciodata intelege rostul acestui lucru...personal m as fi bucurat mai mult sa stiu ca sunt cadouri de la parinti...
Vedem in filme scene romantice, cum se infiripa l'amour intr'un cadru inzapezit si ne dorim acelasi lucru...dar realitatea este altfel: cand esti trantit in zapada si simti cum te uzi, te murdaresti, ti se ia fardul sau ti se strica parul proaspat intins cu placa, parca tot ce iti doresti este sa bati p cineva...
Apoi intrebarile oarecum ontologice....care este scopul "nu trebuie sa fim suparati de sarbatori?"... o traditie prosteasca prin care se reflecta insasi "calitatea" esentiala a conditiei umane : prefacatoria...ne prefacem ca suntem one big happy family, zambim fals si uneori chiar radem din motive stupide...uneori chiar facem cadouri din obligatie si tot din cauza asta trebuie sa stam cu familia "ca asa este normal "...unde este normalitatea in chestia asta?
Mergem la case de copii, vrand sa'i facem fericiti, le ducem dulciuri, dar locul lor nu este acolo, este langa parintii lor...si ne gandim ca suntem norocosi ...macar de Craciun sa stam tous ensemble...si sa fim buni unii cu altii ! Sarbatori fericite !
vineri, 14 decembrie 2007
...timpul trece.... si noi cu ce ramanem?
...se intampla sa fim mici si sa vrem sa fim mari...de ce? ca sa facem acele lucruri de "oameni mari"... cand suntem adolescenti vrem sa facem 18 ani sa ne luam permisul si sa avem masina...insa cand vine bacu si se termina liceul, ne vrem copilaria inapoi...oare cand o sa avem propria familie ce o sa vrem ? suntem vesnic nemultumiti de tot ce este in jurul nostru si defapt nu stim ce ne lipseste, desi e clar ca exista ceva, din moment ce ne enervam din orice, tipam la cine nu trebuie, si avem nevoie de momente de singuratate...
...nu ne dam seama cand trece timpul, ne uitam in oglinda si nu constatam nimic special, un simplu ego...ce a trecut a disparut; ceea ce speri este absent; doar prezentul este al tau...nu timpul ti se potriveste tie ci tu potriveste'te timpului...
...uneori te simti pustiu intr o lume care it used to be yours...te uiti in jur si simti ca nu mai recunosti p nimeni...sufletele primitoare cu fetze zambarete brusc devin persoane indiferente care nu mai socializeaza ca inainte...s-ar putea ca ziua de mâine sa fie a altuia...pentru ca noi intr un final nu ne vom alege cu nimic...sau daca va fii ceva, nu ne vom da seama, pt ca asa este, cica, logic pt natura de fiinta umana rationala...nu prea rationam de multe ori ! Motiv pentru care, iubesc animalele!
...nu ne dam seama cand trece timpul, ne uitam in oglinda si nu constatam nimic special, un simplu ego...ce a trecut a disparut; ceea ce speri este absent; doar prezentul este al tau...nu timpul ti se potriveste tie ci tu potriveste'te timpului...
...uneori te simti pustiu intr o lume care it used to be yours...te uiti in jur si simti ca nu mai recunosti p nimeni...sufletele primitoare cu fetze zambarete brusc devin persoane indiferente care nu mai socializeaza ca inainte...s-ar putea ca ziua de mâine sa fie a altuia...pentru ca noi intr un final nu ne vom alege cu nimic...sau daca va fii ceva, nu ne vom da seama, pt ca asa este, cica, logic pt natura de fiinta umana rationala...nu prea rationam de multe ori ! Motiv pentru care, iubesc animalele!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
